03 decembrie 2017

Integrarea în Niciunde şi în Nicăieri!


Certitudinea:

Din momentul în care, după 1991, Germania reunificată şi distrugătoare a Cehoslovaciei şi Iugoslaviei (în baza Principiului Kohl - "Tot ce este mic este minunat!") a devenit motorul "Statelor Unite ale Europei", lojile masonice ale SUA şi NATO s-au împotrivit sfârtecării, pe de o parte, și prăbuşirii, pe de altă parte, a construcţiei europene.

O "Europă Unită" de expresie germană va fi întotdeauna respinsă şi de SUA, şi de Rusia, şi de Sudul latin și civilizat al continentului! Ceea ce nu înseamnă, însă, că agenţii celor interesaţi nu au continuat şi nu continuă să lucreze, punând deja bazele altei "noi" geopolitici sau "Noi Ordini Mondiale", post-Europa, prin intermediul unor asociaţii "culturale" ale minorităţilor reale sau inventate din România şi cu largul concurs al ticăloşiei, lăcomiei şi incompentenţei autointitulatei "elite" politice şi intelectuale româneşti, ajunsă la decizie ca interfaţă a "ocupantului".

Din anul 2002, când s-au desfăşurat "congrese" ( 8 octombrie) la Bucureşti (al "valahilor") şi Chişinău (al "moldovenilor"), iar gogomanii care "s-au săturat de România" au ridicat la Bruxelles problema prezervării "limbii ardeleneşti", ofensiva se poartă nu numai împotriva statului român centralizat, unitar şi independent (ajuns, deja, o amintire) ci, în primul rând, împotriva poporului român, care este structural agresat, şi a numelor de ROMÂN şi ROMÂNIA!

Ne confruntăm cu diversiunile, de proastă calitate, "rromă" sau chiar "cumană" şi cu "implementarea" non-indentităţii dintre români şi… români! Cu trâmbiţarea existenţei unui "popor moldovenesc" până la Carpaţii Orientali, a unui "popor ardelean" sau "ardeleano-bănăţean" şi a unui "popor valah", care i-ar grupa pe românii sudici, îndemnaţi de la Freiburg, din Germania, să se declare "minoritate etnică" nu în Grecia, FYROM, Albania, Bulgaria, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Croaţia şi Slovenia, sau de ce nu, în SUA, ci... ÎN ROMÂNIA!

Sub lozincile "reformei", "privatizării", "democraţiei" şi "integrării", capacităţile productive, specialiştii, cercetarea, justiţia, poliţia, serviciile speciale etc. ne-au fost distruse; o birocraţie stufoasă şi o legislaţie "de partide", contraproductivă, blochează, cu sprijinul unei politici financiar-bancare antiromâneşti, iniţiativele private, stimulând corupţia; solul şi subsolul ne-au fost înstrăinate; legislaţia "contabililor" sănătăţii ne destinează genocidului; învăţământul depersonalizat, cultura încăpută pe mâna veleitarilor şi antiromânilor, media - instrument în mâinile ocupantului, ne-au şters tradiţiile, mândria de a fi români, voința de supravieţuire ca naţiune, alienând tinerele generaţii, care, din lipsă de perspective, se orientează, ca mână de lucru ieftină, în afară, sau devin exclusiv consumeriste, în interior.

Primitiva întrebare: "Ce ai făcut în ultimii 5 ani?" a făcut loc vânătorii instituţionalizate de vrăjitoare, în numele unei propagande de tip stalinist, care face din "alb"-"negru" şi invers, din trădători - eroi, din apărători ai patriei - criminali de război, din imbecili - "genii neînţelese" şi VIP-uri, din lichele şi vivandiere - modele de conduită, vizând nu "re" ci decreştinarea românului, distrugerea moralei şi coeziunii sociale, a sentimentului apartenenţei la un popor de străveche cultură, un stat şi o naţiune.

Cu "neica-nimeni", de pe stradă, ajunşi miniştri, borfaşi - oameni politici şi vechi politruci pe post de instructori de "europenism" sau kominternişti - şefi de comisii de epurare ("lustrare"), pe punctul de a fi destrămat ca fiinţă etnică, pentru a fi furat ca-n codru, poporul român traveresează astăzi cea mai neagră, de până acum, perioadă din istoria sa îndelungată, noul "ocupant" fiind - ca şi "teroriştii"- invizibil, dar omniprezent.

Iar ceea ce a mai rămas din TERRA NOSTRA, agresată de proiecte de legi segregaţioniste şi pretenţii de "restitutio" care anihilează, sub lozinca anticomunismului, reformele lui Ferdinand Întregitorul (1914-1927), Carol I (1866-1881, principe; 1881-1914 rege) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1861, domnitor al Principatelor Unite; 1861-1866 principe al României), vizând reînvierea himerelor hungariste şi romano-germane medievale, pare a se destrăma în chiar pragul mult trâmbiţatei "integrări" în Niciunde şi în Nicăieri!

4 comentarii :

Gabriel spunea...

Ce haios! Tocmai lui Kohl să-i placă tot ce-i mic! La el un singur lucru ar fi putut fi mic, lucrul ăla pe care noi nu i l-am văzut. În rest, era o namilă.
N-am auzit de congresul ăla al valahilor, dar ideea, în afară de faptul că se bazează pe o ignoranță istorică şi etnografică înspăimântătoare, mi se pare azi de-a dreptul surâzătoare. Trecutul şi realitatea etnică nu justifică ideea unei minorități valahe, dar prezentul?
Aici e mult de discutat. Poate ar trebui să ne amintim de vechi ziceri româneşti precum "tot răul spre bine", "orice şut în fund e un pas înainte" sau "cine sapă groapa altuia cade singur în ea" (cu referire la Ardeal dar şi la Catalonia, Scoția sau Irlanda de Nord: puterile occidentale cad singure în groapa pe care ne-au săpat-o).

Riddick spunea...

Nu cred că a rostit Kohl aşa ceva, rezultă însă din "demersul" sau politic. Viktor Orban îl admira, îl vizita frecvent (cel puţin anual, în anii săi din urmă), şi a scris un articol elogios la moartea lui. Pentru asta şi pentru rămânerea cu Fidesz în PPE mie-mi pune un mare semn de întrebare.

Nu-mi aduc aminte nici eu de un astfel de congres dar CVT parcă mai atacase tema, în orice caz tema aromânilor "ca etnie RO" (instrumentalizaţi politic). "MRU" a avut o teză despre ceangăii din Moldova, care l-a adus în atenţia publică de prin 1993-1994 (ca şi "filajul" SRI şi invitarea la Serata Muzicală TV a lui Iosif Sava). Ultimele ecouri ale acţiunii pro-identitare a SRI, ultima chiar prin 2002-2003 când publică lista masonilor din România,(pretextul fiind răspunsul la o interpelare parlamentară).

Mie-mi place mai mult cea franceză "à malin, malin et demi" ("orice naş îsi are naşul").

Anonim spunea...

@ Gabriel
Ce ai vrut sa spui cu ''Trecutul şi realitatea etnică nu justifică ideea unei minorități valahe, dar prezentul? '' ?
Originalitatea cu orice pret esueaza in imbecilitate !
Daca romanii din Sud sint minoritari, MAJORITARII CINE AR FI ?
Tiganii poate ?
Du-te oriunde in Transilvania si Banat, in orice oras ''civilizat'' si vei vedea cum colcaie fustele lungi si mustatile pe oala itindu-se de sub palariile negre cu boruri ''large''.
E usor a scrie versuri.....

Riddick spunea...

@Anonim

Eu aş interpreta aşa: "cei care conştientizează responsabilitatea identităţii româneşti sunt o minoritate". Şi nu mă refer la opinia lui Gabriel, ci la situaţia de facto. Foarte tristă...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: